Posted on

Era anul 1993. În localitatea Tiraspol avea loc un simulacru de proces. Dintr-o cușcă metalică un bărbat striga alături de colegii săi: “Trăiască, trăiască, trăiască și înflorească! Moldova, Ardealul și Țara Românescă!”
În urma procesului, bărbatul este condamnat la moarte prin împușcare, iar colegii săi la ani buni de temniță grea.

Cine era bărbatul? Ilie Ilașcu. Întemeietorul Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, Ilie Ilașcu, participase la luptele armate de la Nistru din anul 1992 în calitate de comandant al unor trupe militare cu destinaţie specială a Republicii Moldova. Ilaşcu şi unitatea sa specială au luptat în spatele frontului şi au adus mari pierderi Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse şi bandelor de cazaci veniţi să lupte în Transnistria împotriva moldovenilor.

Mişcarea de Eliberare Naţională din Basarabia a fost înfiinţată în contextul în care la acel moment cei 35 de mii de locuitori români ai orașului Tiraspol, adică circa 17% din populația totală, nu aveau nicio şcoală și nicio grădiniţă în limba română. Toate cele 19 unităţi de învăţământ din Tiraspol erau cu predare în limba rusă. Ilie Ilaşcu alături de ceilalți membrii ai grupului s-au opus Partidului Comunist din Republica Moldova și au susținut folosirea limbii române, utilizărea alfabetului latin şi recunoaşterea identităţii moldo – române în regiune. Ilie Ilașcu a fost ales și președinte al Frontului Popular din Moldova Filiala Tiraspol, grup care alături de Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia a fost lichidat în anul 1992 de către forțele separatiste transnistriene.

Procesul de judecată a fost considerat inechitabil și un veritabil „simulacru” deoarece de-a lungul lui nu s-a respectat prezumţia de nevinovăţie şi totodată au fost administrate probe prefabricate pentru susţinerea acuzaţiilor. Membrii “grupului Ilaşcu” au fost condamnaţi în fapt pentru “delictul” de a fi luptat pentru independenţa şi integritatea ţării lor de baştină ,Republica Moldova, succesoarea de drept a Republicii Socialiste Sovietice Moldova, devenită stat independent din anul 1991.

Ilie Ilașcu (în interiorul cuștii de metal este primul de la dreapta), alături de camarazii săi încarcerați la proces.

Un reporter reușește să-i ia un interviu bărbatului imediat după proces. Proaspătul condamnat la moarte adresează mulțumiri tuturor celor din România și roagă autoritățile să se ocupe de familia sa formată dintr-o soție și doi copii.

“Pot să vă asigur că îmi voi duce crucea până la capăt.”, spune Ilie Ilașcu în interviu.

Întrebat dacă mai are speranță de scăpare, acesta răspunde scurt: “Nu.”. Explică apoi faptul că știa perfect ce alege în momentul în care a pus mâna pe armă. “Eu cred și sper în acel ideal pe care îl am în reîntregirea țării. Și dacă am apropiat acea zi măcar cu o zi, atunci merită jertfa.”

În încheierea interviului Ilie Ilașcu transmite un mesaj întregii țări: “Rămâneți cu bine popor român! Eu vă iubesc!”

Lupta pentru idealul său i-a adus, însă, o condamnare la moarte. Ilie Ilașcu petrece nouă ani în închisoarea de la Tiraspol, timp în care i se înscenează multiple execuții. Are parte de condiții inumane. Este torturat atât fizic cât și psihic. Încearcă să evadeze de mai multe ori însă fără succes.

La 5 mai 2001, în urma presiunilor făcute de România, Republica Moldova și de ambasadele străine, Ilie Ilaşcu este transferat la Chişinău şi predat Republicii Moldova şi respectiv României, primind ulterior şi cetăţenie română. Cu toate acestea sentința de condamnare la moarte mai este încă valabilă pe teritoriul Transnistriei pentru Ilie Ilașcu.
Revenit în țara pe care a slujit-o, Ilie Ilașcu primește decorația “Steaua României” în grad de Cavaler și “Ordinul Republicii”. Se implică activ în viața publică românească și luptă în continuare pentru idealul unirii Basarabiei cu patria mamă, România.

Recent, pe 30 iulie 2020, Ilie Ilașcu a împlinit frumoasa vârstă de 68 de ani. Povestea acestui minunat erou este o dovadă vie pentru noi, pentru demnitatea noastră ca popor și pentru identitatea națională.

Eroul Ilie Ilașcu a fost de nenumărate ori la un pas de moarte, însă crezul său nu a putut fi înfrânt niciodată. Se spune că noi nu ne prețuim oamenii de valoare decât după ce aceștia mor. Haideți să schimbăm trendul și să ne cinstim eroii cât încă îi mai avem printre noi! Exemplul lui să ne îndrume și să ne inspire viața!

Ilie Ilașcu, la împlinirea vârstei de 60 de ani

Vă invităm să distribuiți articolul și să vă abonați la newsletter.

Spune-ți părerea în comentarii!

Bibliografie:

[1] http://www.rador.ro/2019/07/30/portret-ilie-ilascu-si-crezul-sau-patriotic-2/

[2] https://adevarul.ro/locale/suceava/moldoveanul-condamnatla-moarte-sustinut-unirea-republicii-moldova-romania-ilieilascu-scapat-noua-ani-petrecuti-gratii-1_5a2a78855ab6550cb8fbfa29/index.html

[3] https://ro.wikipedia.org/wiki/Ilie_Ila%C8%99cu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *